Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Comunismul trebuie condamnat explicit şi…

Comunismul trebuie condamnat explicit şi categoric

Mişcarea Acţiunea Europeană susţine condamnarea, într-un mod explicit şi categoric, a regimului totalitar de sorginte comunistă. „Vorbim despre un regim criminal şi ilegitim, care a comis numeroase acte de genocid şi deportări. Acum avem un raport care cuprinde raţiuni pentru condamnarea regimului comunist. Mai este nevoie doar de voinţă din partea clasei politice din R.Moldova”, a declarat preşedintele MAE, deputatul Veaceslav Untilă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută astăzi, 29 iunie.

Membru al Comisiei pentru cercetarea crimelor regimului totalitar comunist, prim-vicepreşedintele MAE, Anatol Petrencu, a precizat că orice amânare nu ar face decât să ştirbească din forţa acestui act simbolic. „Nu numai că avem dreptul moral de a condamna comunismul, dar avem obligaţia pragmatică de a elibera statul de moştenirea păguboasă pe care acest regim a lăsat-o în urmă. MAE va susţine din primele rânduri condamnarea comunismului în Republica Moldova”, a spus Anatol Petrencu.

Referitor la pericolul scindării societăţii, adus în discuţie în dezbaterile publice recente, liderii MAE au declarat că „singura scindare posibilă este cea a clasei politice, iar în acest caz – separarea comuniştilor de anticomunişti ar fi benefică pentru clarificarea lucrurilor pe scena politică”. Mai mult, MAE consideră că o condamnare a regimului totalitar comunist poate avea, pe termen mediu şi lung, un puternic efect de reconciliere naţională.

Reamintim că MAE a dus campanii dure împotriva comunismului şi a criticat în repetate rânduri practicile autoritariste ale reprezentanţilor acestui regim.